În închisoare se practicau diverse pedepse. Una era așezatul pe burtă sub pat. […] Pedeapsa era accentuată și de frigul amplificat, din cauza vestimentației sumare (pantaloni scurți), ei fiind întinși pe cimentul rece în timpul unei ierni geroase. […] Când stăteau sub pat, nu aveau voie să vorbească, dar fratele Moldoveanu i-a șoptit lui Richard că a primit o cântare. Atunci Richard Wurmbrand i-a răspuns: „Măi, Nicule, păi să ne mai țină aceștia pe burtă ca să mai iasă asemenea cântări.”
Puritanul William Ames, în lucrarea lui renumită cu privire la conștiința umană, ne învață câteva categorii de acțiuni pe care le întreprinde conștiința.
(1) Conștiința ne obligă
Există lucruri obligatorii pe care Dumnezeu le-a stabilit prin Legea Lui. Acestea includ atât datorii pozitive (de ex. datoria pozitivă de a ne cinsti părinții, din porunca a cincea), cât și datorii negative (de ex. datoria negativă de a nu fura, din porunca a opta). Conștiința, fiind unealta lui Dumnezeu prin care percepem lucrurile morale, aplică voia lui Dumnezeu inimilor noastre. În privința lucrurilor obligatorii, conștiința ne obligă. Ea ne comunică datoria noastră înaintea lui Dumnezeu.
(2) Conștiința discerne
Conștiința ne arată și ne convinge cu privire la moralitatea lucrurilor. Conștiința ne spune dacă un lucru este permis, interzis, sau poruncit.
(2) Conștiința ne conduce
Există lucruri indiferente din punct de vedere moral. Acestea sunt lucrurile care nu sunt nici poruncite de Dumnezeu, nici interzise. Putem spune că acestea sunt lucrurile permise. De ex. atunci când alegem să ne facem studiile la una dintre două facultăți, avem de a face cu o decizie care, în sine, este indiferent din punct de vedere moral.
Faptul că lucrul în sine este indiferent nu înseamnă că nu are legătură cu Dumnezeu. Chiar și lucrurile care sunt indiferente moral sunt sub domnia lui Dumnezeu și trebuie să fim înțelepți în întrebuințarea lor. Dar acestea nu sunt lucruri în care avem o poruncă clară din partea Domnului. În astfel de lucruri Domnul ne conduce prin înțelepciune, chibzuință, sfat, etc. Acesta este domeniul în care conștiința ne conduce, ne ajută să urmăm scopuri morale prin ele.
Așadar să urmărim lucrurile care duc la pacea și zidirea noastră. (Romani 14:19)
Care sunt scopurile morale în care trebuie să folosim lucrurile indiferente? William Ames numește trei: gloria lui Dumnezeu, zidirea aproapelui, și întărirea lucrurilor poruncite. Ames afirmă că chiar și lucrurile indiferente, ca să fie folosite corect, trebuie să ne ajute în îndeplinirea celor poruncite.
Grafia este slavonă, transcrierea în litere latine fiind adăugată mai târziu. Psalmul 100 din Biblia ebraică este sub numărul 99 aici, urmând numerotarea din Septuaginta.
Psaltirea este una dintre cele mai timpurii publicații în limba română.
În acest volum istoricul italian Francesco Guida prezintă o istorie succintă a României în secolul XX. Începând cu starea și contextul în care se afla România înaintea Primului Război Mondial, Guida relatează despre participarea țării în acest război, consecințele lui pentru România și noile ei hotare, oferind atenție specială dezvoltării politice interne. Autorul continuă expunând parcursul României în cel de-al Doilea Război Mondial, urmând o prezentare a biruinței comunismului asupra monarhiei și partidelor istorice române, o expunere a perioadei comuniste și a sfârșitului acesteia.
Coperta cărții
Un volum accesibil
Cartea este scrisă într-un limbaj foarte accesibil, având doar 340 de pagini și cuprinzând suficient context pentru a-i ajuta pe începătorii în disciplina istoriei românilor. Guida este bine documentat, făcând referință nu doar la alte lucrări istorice, ci și la multe documente primare. Toate acestea le face fără a supraîncărca cititorul cu detalii triviale. Volumul cuprinde și o bogată bibliografie la sfârșit, de folos celor interesați de a studia și de a se aprofunda ulterior în subiectele discutate. Continuă lectura „„România în secolul XX”, de Francesco Guida”→
„Mi-a făcut gura ca o sabie ascuțită…” (Isaia 49:2)
Hristos a fost ales de Tatăl să domnească nu după felul dregătorilor, prin puterea armelor, și prin înconjurarea Sa cu alte apărări, devenind ceva de temut pentru poporul Său, ci întreaga Sa autoritate este în învățătura Sa, în predicarea căreia El dorește să fie căutat și recunoscut, pentru că nu va fi găsit nicăieri altundeva.
Cinstirea zilei de duminică nu este un lucru străin părților noastre. Conform unei publicații periodice bisericești, în 1938 la Bălți autoritățile civile au dat ordin ca „în zilele de sărbători și duminici, să fie închise toate târgurile săptămânale (iarmaroacele), toate magazinele și toate cârciumile.”
[Omul] a primit o însărcinare dublă: în primul rând, să cultiveze și să păzească grădina Eden, și în al doilea, să mănânce din orice pom al grădinii cu excepția pomului cunoașterii binelui și răului. Prima însărcinare definește relația lui cu pământul, iar a doua relația lui cu cerul.
Dar omul își poate îndeplini chemarea în relație cu pământul doar dacă nu își rupe legătura care îl unește cu cerul… Însărcinarea dublă este atunci, în esență, o singură însărcinare. Adam trebuie să stăpânească pământul, nu prin lenevie și pasivitate, ci prin lucrarea minții, inimii, și mâinilor.
Dar ca să stăpânească, el trebuie să slujească; el trebuie să-L slujească pe Dumnezeu care este Creatorul lui și Dătătorul Legii. Lucrul și odihna, domnia și slujirea, chemarea pământească și cea cerească, civilizația și religia, cultura și cultul, aceste perechi merg împreună de la bun început. Ele vin împreună și împreună formează o singură chemare în scopul măreț, sfânt, și glorios al omului.
Dacă omul vrea să fie și să rămână acest fel de om, trebuie să înceapă prin dependență și ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Religia trebuie să fie principiul care-i animează toată viața și care o sfințește pentru slujirea lui Dumnezeu.
Herman Bavinck, The Wonderful Works of God, p. 169
cu scopul de a-i atrage în Basarabia, autoritățile țariste anunță o serie de privilegii și promisiuni adresate coloniștilor germani. Acestea includeau oferirea unui statut special și a unei autonomii de nivel local. Mai mult, se promitea scutirea de impozite și alte obligații fiscale față de stat pentru circa 10 ani, eliberarea de la serviciul militar, acordarea unui lot agricol de 60 de desetine pentru fiecare familie, un sprijin bănesc inițial de 270 de ruble și cinci copeici acordate zilnic fiecărui colonist până la prima recoltă de cereale…
[Dar] se cerea deținerea unei anumite meserii (zidar, pantofar, fierar etc.), a unei familii și unui mic inventar agricol sau gospodăresc.
Primele circa 1.500 de familii de coloniști germani ajung în zonă la finele anului 1814, fiind urmate în anul următor de încă 200 de familii…
…o parte a minorității a locuit și în orașul Chișinău, fiind destul de prezentă în viața comunității, din moment ce unul dintre cei mai buni primari ai orașului este considerat germanul Carol Schimdt, care a deținut între 1877 – 1903 funcția de primar al orașului, fiind demis din funcție după pogromul din aprilie 1903.
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur…”
Geneza 2:18
Înainte de căderea în păcat, singurătatea era o deficiență. Suntem creați să fim ființe sociale.
Prin crearea familiei, Dumnezeu a create și primele societăți omenești.
Familia este începutul adunării sfinților. Chiar și înainte de căderea în păcat, familiile aveau datoria să se adune pentru închinare. Era responsabilitatea lui Adam, ca tată și cap al casei, să-și conducă familia în închinare.
Este începutul națiunilor. În decursul creșterii omenirii, loialitățile lor firești ar fi atașate de relațiile lor de rudenie.
Este începutul „locurilor de muncă,” într-un sens mai larg. În societățile dezvoltate familiile nu mai sunt locuri de producere, ci mai degrabă locuri de consum. Dar acest model a fost străin omenirii de-a lungul istoriei sale. Familiile și casele erau locuri de producere.
Este începutul unui oraș/stat, pentru că viața umană, chiar și fără prezența păcatului, ar fi avut nevoie de structură și organizare.
Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.
Geneza 2:7
Dumnezeu i-a dat omului suflare de viață. Oamenii sunt mai mult decât materie, au primit viață de la Creatorul lor prin Duhul Sfânt. Fiecare ființă umană în viață astăzi este în viață doar pentru că a primit-o de la Dumnezeu.
Trăim prin împrumut temporar. Ne place sau nu, vom da raport pentru fiecare respirație și fiecare gând. Să le folosim înțelept.
Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească…”
Geneza 1:26
Omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ca să stăpânească asuprea lucrurilor create. Stăpânirea este una dintre trăsăturile distinctive ale omului prin care el reflectă chipul lui Dumnezeu.
Dar ce a făcut păcatul? În loc să stăpânească lucrurile create, omul este stăpânit de ele.
Întoarcerea la Dumnezeu, prin credință în evanghelie, restabilește relația omului cu creația din jur la ceea ce trebuia să fie.
